Marţi, 4 septembrie 2018, începând cu ora 16.00 se va desfăşura in Baia Mare, Piața Millennium clădirea M2, Conferinţa de lansare a proiectului „Standarde și politici sustenabile în lucrul cu tinerii din România”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA).
Sunt invitați să participe reprezentanți din organizații neguvernamentale, autorități și instituții publice, alături de parteneri media, parteneri sociali și alți cetățeni interesați de domeniul politicilor publice de tineret. Programul evenimentului va cuprinde și o sesiune participativă – Cafenea publică, în cadrul căreia vor fi dezbătute următoarele teme:
- Standarde și metode de lucru cu tinerii
- Nevoile pe care lucrătorii de tineret le au pentru a iniția și susține activități de lucru cu tinerii
- Instrumente pentru a monitoriza, măsura progresele tinerilor, impactul activităților
Implementat de Federația Young Men’s Christian Associations România (YMCA România) în parteneriat cu Asociația Young Initiative (AYI) și Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă (CDCD), proiectul are ca scop creșterea capacității ONG-urilor de a formula, monitoriza şi evalua politici publice în domeniul lucrului cu tinerii, atât prin propunerea unor standarde de calitate în lucrul cu tinerii, cât și prin instruirea membrilor, personalului şi voluntarilor organizaţiilor de tineret în vederea participării active la dezvoltarea și îmbunătăţirea politicilor de tineret.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
-
Dezvoltarea unei politici publice alternative privind standardizarea activităților de lucru cu tinerii din România, cu implicarea ONG-urilor şi institutiilor publice cu atribuţii în domeniul tineretului.
-
Crearea unui instrument educațional inovator pentru formularea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice în domeniul lucrului cu tinerii destinate personalului din ONG-uri şi autorităţi publice cu atribuţii în domeniul tineretului din Romania.
-
Dezvoltarea competenţelor de formulare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice în domeniul tineretului pentru 100 de persoane din ONG-uri active în domeniul tineretului din România.
Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:
-
formularea prin participarea publică a ONG-urilor, utilizând contribuția și experiența instituțiilor publice, a unor standarde de calitate pentru activitățile cu tinerii;
-
crearea unui sistem și instrument de formare pentru formularea, monitorizarea și evaluarea politicilor din domeniul lucrului cu tinerii, dedicate atât ONG-urilor, cât și personalului din instituțiile publice;
-
formarea profesională a reprezentanțiilor ONG-urilor în vederea monitorizării modului în care autoritățiile și instituțiile publice implementează politici și standarde în domeniul lucrului cu tinerii și a formulării unei recomandări utile, concrete și fezabile către aceste autorități și instituții în domeniul de interes.
Grupul țintă al proiectului este format din minimum 100 de persoane din ONG-uri, angajați sau voluntari, implicate în activități de lucru cu tinerii precum și personalul de conducere și de execuție din instituțiile publice cu atribuții în domeniul tineretului.
Proiectul este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Componenta 1: Creșterea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali de a formula politici publice alternative; Axa prioritară – Administrație Publică și sistem judiciar eficiente; Operațiunea: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP, având cod SIPOCA 149 / cod MySMIS 112133.
Proiectul va avea o durată de 16 luni, respectiv iulie 2018 – noiembrie 2019 și are o valoare totală de 748.178,65 lei din care valoare eligibilă nerambursabilă FSE 615.482,40 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 117.432,69 lei și cofinanțare parteneri 14.963,56 lei.
Conferinţa pentru lansarea proiectului “Standarde și politici sustenabile în lucrul cu tinerii din România” este inclusa in Programul Baia Mare- Capitala Tineretului din Romania 2018-2019.
###
Despre YMCA România:
Fondată în 1919 de către Regina Maria a României, Federația Young Men`s Christian Associations (YMCA România) face parte din marea familie YMCA din lume care operează din 1844 în 122 de țări, având misiunea de a împuternici tinerii în scopul de a dezvolta caractere și comunități puternice, în spiritul valorilor creștine, creând contexte deschise tuturor. Viziunea YMCA România este de a construi copii puternici, familii puternice, respectiv, comunități puternice, în care toți să aibă șanse egale de a învăța, a crește și a prospera. Organizațiile membre ale federației își desfășoară activitățile în Baia Mare, Cavnic, Timișoara, Constanța, București, Arad. Programele YMCA România sunt relevante pentru comunitățile pe care le deservește, oferind soluții reale și răspunsuri concrete la problemele cu care tinerii, familiile și comunitățile se confruntă în prezent: educație, social, stil de viață sănătos, dialog structurat și politici publice.
Despre Asociația Young Initiative (AYI):
Asociația Young Initiative sprijină dezvoltarea prin educație a tinerilor și comunităților din România din 2009. Avem o misiune simplă, formată din 4 cuvinte care pentru noi înseamnă atât de mult: „Empowering people through education”. Am fost și suntem alături de zeci de copii instituționalizați, sute de tineri și de ONG-uri din România și din Europa, iar numitorul comun este credința puternică în forța educației de a transforma comunități. Credem că o societate educată este o societate puternică și liberă. Credem în puterea educației de a schimba oameni și comunități, de a crea oportunități și de a sprijini copiii și tinerii pentru a se dezvolta la adevăratul lor potențial. O educație de calitate dezvoltă spiritul liber, inițiativa, gândirea critică, curiozitatea și creează premizele unei vieți independente.
Despre Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă (CDCD):
Centrul pentru Dezvoltare Comunitar Durabilă este o asociație fondată în anul 2010 la Giubega, județul Dolj, și a fost susținută de o echipă de lideri de tineret și profesioniști în domeniul lucrului cu tinerii și animației socio-educative pentru dezvoltarea de proiecte care au încurajat participarea tinerilor din mediul rural la viața comunităților lor. CDCD s-a afirmat de asemenea ca organizație care susține specialiștii și profesionalismul în domeniul tineretului implementând numeroase sesiuni de formare pentru lucrători de tineret, la nivel național și internațional. În ultimii ani, utilizând expertiza dezvoltată, CDCD s-a implicat activ în susținerea dezvoltării politicilor de tineret în România, inclusiv în calitate de corespondent național român pentru Youth Wiki, enciclopedia europeană a politicilor de tineret.
###
Pentru detalii suplimentare legate de proiect, persoanele de contact sunt:
Manager proiect: Alina Violeta Pop
Federația Young Men’s Christian Associations
Tel. / Fax.: 0723278437 / 0371134344
Email: alina.ymca@gmail.com
Specialist Relații Publice și Comunicare: Marilena Chiriță
Asociația Young Initiative
Tel.: 0724652373
Email: marilena.chirita@younginitiative.org
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European